Nimic nu e ceea ce pare

Nimic nu e ceea ce pare..o zicala care se potriveste in orice domeniu..la job, din exterior, totul pare tentant si frumos, dar cand deja intri, iti dai seama ca lucrurile sunt atat de ciudate, complicate si neplacute, incat iti vine sa o iei la fuga pe jos...nu de alta, dar nu te poti opune si nici nu te poti lupta, singur, cu morile de vant..macar in viata personala tu esti stapanul sentimentelor, a ideilor si a tot ce se intampla..nimic nu e imposibil, atunci cand iti doresti ceva cu ardoare..e doar chestiune de timp, ca sa se intample acest lucru..asta ii spuneam prietenei mele chiar in aceasta dimineata...trebuie sa vizualizezi ce-ti doresti si sa crezi cu tarie ca asa se va intampla..nu te da batut niciodata...important e sa stii ce-ti doresti, sa cantaresti fiecare situatie, oportunitate si bineinteles sa simti ca merita sa te lupti...e cel mai important sa-ti gasesti linistea si sa nu o lasi sa dispara din viata ta, sa faci orice sa o mentii...e foarte important sa fii sincer cu tine, atunci cand te gandesti ce-ti doresti si bineinteles sa fii si rational..ratiunea e cea mai sanatoasa..niciodata nu da gres..pe ea sigur pe poti baza, pe instinctele tale..normal ca trebuie sa-ti urmezi si chemarea inimii..fara acest aspect, ne putem considera roboti..mai nou si ei au sentimente si le impartasesc...ne putem considera bogati, cand sufletul este linistit si impacat..de altfel e ceva ce nu-ti poate lua nimeni, ceva ce nu dispare, doar daca tu iti doresti sa se intample acest lucru..ma pregatesc de weekend..cu iesiri cu prietenii, concerte, somn, filme..uhu..ce bine suna, incat ma bucur de aceste momente, pe care nu le-am avut multe luni, ca un copil..pentru ca asta sunt eu ..un om matur cu suflet de copil :)

Lucruri simple

Chiar povesteam cu o prietena despre viata asa in general, povesteam despre viata ei, despre cum ar fi fost viata ei, daca ar fi luat anumite decizii...cu siguranta ca diferita..dar,chiar ii spuneam ca nimic nu e intamplator...chiar daca la prima vedere asa pare..de altfel pe moment, cand analizezi lucrurile care ti se intampla, nu le gasesti de multe ori un sens..imi spunea ca nu mai are rabdare, ca anumite lucruri ar vrea sa se intampla azi sau cel tarziu maine..nu s-au intamplat nici azi, nici maine, dar cu siguranta ca peste un timp, se va bucura ca a mai avut rabdare...e drept ca de cele mai multe ori,cand treci prin anumite momente neplacute si vezi ca sirul acestora nu se incheie, ti-ai dori sa le stopezi cu orice pret...ti-ai dori sa treci peste obstacole, cat mai repede si sa te vezi in varful piramidei..varful piramidei difera de la persoana la persoana..ea chiar spune ca daca viata ei personala s-ar apropia de ceea ce-si doreste, ar trece mai usor peste  perioada de acum si probabil ca nu s-ar mai gandi sa plece cat mai departe de casa..in sensul ca nu s-ar mai concentra doar pe obtinerea unui job pe bani multi.."imi doresc liniste"spunea ea.."imi doresc lucruri simple de la aceasta viata"..ajungi la moment dat, cand lucrurile materiale, cu siguranta ca nu mai compenseaza lipsa linistii emotionale...imi spunea si ea, "m-as bucura sa ma plimb liniste printr-o padure alaturi de cel drag, nici nu m-ar interesa cu ce sunt imbracata, sau ce vom manca"...si cam asa e..nici nu mai conteaza cand esti implinit sentimental..nu mai trebuie altceva sa compenseze, poate ca mai trebuie ceva ca sa completeze, repet sa completeze, nu sa suplineasca fericirea emotionala..pana la urma indiferent ca recunoastem sau nu, ne bucuram de chestiile marunte, chiar daca traim intr-o era comerciala, de fapt aceste sunt momentele in care reusim sa ne linistim, sa fugim de agitatia cotidiana, de nepasarea celor din jur, doar atunci cand traim..momente simple..pentru tine cum e? Mai apreciezi lucrurile simple? Ti-e dor de ele?

Nu urasc! NU am urat niciodata!

Chiar azi ma intrebam asa in sinea mea..daca am urat vreodata pe cineva? Si m-am tot gandit..si am ajuns la concluzia ca niciodata nu am putut sa urasc pe cineva..indiferent de context..poate ca am dispretuit acele persoane, dar in sinea mea niciodata nu am urat pe nimeni..chiar ma intrebam ce e acea ura..oricat de rau mi-au facut multe persoane, niciodata nu le-am urat..poate chiar mi-a fost mila de ele, pentru ca au incercat sa ma faca sa le urasc...niciodata nu am purtat cuiva ranchiuna,pana la urma fiecare primeste ceea ce ofera si ceea ce merita, nu sunt eu judecatorul suprem..nici nu vreau sa-mi asum o asemenea responsabilitate majora..cu sigurantza ca multe dintre intamplarile neplacute, m-au facut sa fiu mai puternica, sa apreciez anumite valori..cu sigurantza ca am invatat din aceste experiente, de fapt nici nu-mi pare rau ca m-am lovit de astfel de oameni, pentru ca eu am decis singura...cu sigurantza ca am invatat multe despre mine, si acest lucru e cu siguranta extrem de important..de multe ori m-am depasit pe mine, de multe ori am constientizat ca lucrurile pot merge mai departe si ca pot face fatza, indiferent de culoarea de la semafor...semaforul vietii..poti intra si pe interzis, o data, de 2 ori, dar poate a 3-a oara te gandesti de ori daca mai continui drumul...la un moment te saturi sa tot iei amenzi pentru parcare interzisa, si asa ca parchezi si tu acolo, unde nu risti sa fii amendat, ba mai mult cauti un loc de parcare  ferit, incat nu ai nici o sansa sa se ia cineva de tine...si asa ca decat sa se ia cineva de tine zilnic, chiar si atunci cand ai parcat legal, preferi poate chiar sa mergi cu troleul, sau chiar pe jos...sa stai deoparte de tot..sa fii un spectator...in plus viata simpla e cea mai sanatoasa..si in plus o poti condimenta, fara sa simti ca ai pus poate prea mult ardei iute...

Poti muta muntii din loc!

Linistea interioara nu poate fi compensata niciodata cu lucruri materiale, mai ales daca vorbim de liniste interioara durabila si sanatoasa...linistea este data de trairi, de modul in care tu iti gestionezi viata, trairile...

am avut multe perioade in viata, cand eram atat de confuza, incat drumul pe care paseam avea atat de multe ramuri,incat imi era imposibil sa decid care ar fi ruta corecta spre linistea sufleteasca..chiar vorbeam cu prieteni, cu apropiati...si e categoric sigur..linistea este oferita de trairile sufletesti, de viata emotionala si personala, nu de viata profesionala...da, viata profesionala iti aduce putina siguranta, dar nu compenseaza lipsa fericirii, a bucuriei,a  linistii...ne petrecem cel mai mult timp la locul de munca, incat uitam, sau eu cel putin am uitat sa ma bucur de lucrurile care contau si care conteaza...ajungi la un moment dat sa te intrebi, ce merita cel mai mult, sa sacrifici timp cu cei dragi sau sa alegi viata profesionala...de fapt ce conteaza cel mai mult in viata? Cu ce ramai, ce te face fericit? Ce-ti aduce liniste interioara si calm? Cand ai liniste poti sa infrunti totul cu mai multa usurinta...poti sa faci fata chiar la tot, fara efort...e neplacut, pt ca de cele mai multe ori, fara sa vrei te descarci pe cei din jur..eu sunt genul care spune mereu ce gandeste si ce are pe suflet,si fac acest lucru, pentru ca cei din jur sa-si dea seama ce se intampla cu mine...cel mai bine sa decizi ce-ti aduce linistea sufleteasca si sa faci orice ca sa o ai..indiferent cat de imposibil pare la prima vedere..poti muta muntii din loc!

Un om mare cu suflet de copil!

Am avut o zi f frumoasa..am petrecut timp cu o prietena buna de-a mea si am vb mult la telefon, cu tatal meu, care zicea, de altfel ca nu a mai ras asa de bine de la "12 ani"...chiar am ras mult mai telefon, am vb mai bine de o ora..ma bucur ca am reusit sa-i binedispun pe cei din jur, sa fiu eu..pentru ca eu asta sunt, un om vesel, haios, care e langa cei dragi, mai ales atunci cand au nevoie de mine..am vb cu mama mea, care este plecata pentru cateva luni si alauri de care am ras, pret de un minut..asta sunt eu..nu m-am mai simtit asa de linistita de asa de multa vreme, incat imi era teama sa ma privesc in oglinda...nu ma recunosteam eu..era chiar iesit din comun sa ma recunoasca cei care nu ma cunosc, cei dragi isi faceau griji pt mine...ma simteam prost, ca pe langa problemele lor, trebuiau sa-si faca ganduri si pentru mine...eu mereu am fost un stalp de sustinere, de sustinere emotionala si am ajuns la un moment dat sa ma inclin singura si sa ma prabusesc...vb cu ai mei si imi dau seama cat de dor le este unul de altul ..extrem de dor..aceasta distanta i-a si apropiat si sunt convinsa ca-i va apropia si mai mult si in plus, le-a inchegat si mai mult relatia..pentru ca vorbesc de o relatie de principii, nu una trecatoare...vorbesc de o casnicie de chiar 32 ani...pe 12 decembrie anul acesta..32 de ani....acum realizez parca cati ani am eu..pentru ca sufletul meu este al unui copil...care mereu parca are nevoie de protectie...protectie sufleteasca...de ce? pentru ca eu niciodata nu sunt implinita si fericita daca cei din jur nu sunt la fel, daca nu pot sa le "zmulg"un zambet, sa fiu eu cea, care le da aripi..chiar despre acest lucru vb cu prietena mea...e greu sa intelegi acest aspect, daca nu esti pe aceeasi unda..o sa crezi ca e doar pur si simplu un capriciu de copil, imaturitate..sa fim realisti..in sinea noastra toti suntem niste copii...ne bucuram de lucrurile marunte si cu totii ne-am dori, sa ne reintoarce la copilarie...e drept ca putini si recunoaste si ne asumam acest aspect...de ce sa-l ascundem, cand de fapt acest lucru da culoare vietii?

Eheee...ce weekend!

Ce weekend incredibil de frumos! Vineri seara am fost la raliu, proba superspeciala din P-Ta Unirii, apoi am iesit la o terasa cu prietenii si asa ..devreme...dimineata am ajuns si noi acasa. Ziua de sambata am inceput-o cu o plimbare, cu niste cumparaturi, chiar din piata ( un lucru normal, dar pe care eu nu l-am mai facut demult, nu intr-o piata, si nu intr-o zi de sambata, daca te intrebai care era noutatea ), dupa-amiaza am fost la raliu, la ultima superspeciala, apoi acasa, facand lista si pregatirile pentru aceasta zi.Nici nu se putea altfel, mai ales cand te pregatesti sa mergi la o partida de pescuit si mai ales cand pleci de acasa, cand altii abia vin de la club. Ne-am trezit pe la vreo 3 dimineata si am plecat in cautarea linistii, a relaxarii, a soarelui si e drept si a pestisorului de aur. Destinatia aleasa: din nou 3 Lacuri din Cimpia Turzii. Cand am ajuns inca era noapte afara, dar ambitiosi de fel si pregatiti sa ignoram toate codurile galbene de furtuni si vijelii, ne-am aruncat unditele in balta. A fost asa de rece de dimineata, noroc ca eu am fost pregatita cu haine groase. Bine ca nu m-am dus direct in pantaloni scurti, asa cum imi propusem. Cand s-a luminat, s-a facut zi, norii grosi si negrii amenintau ca ne vor trimite acasa, dar nu i-am bagat in seama, iar pe la vreo 9 Soarele a sosit sa ne salute si sa ne mangaie bronzul, deja format prin alte tari. A urmat si ritualul de pregatire a mancarii, la gratar, acolo unde sotul meu este expert si bucatar sef. Seara trecuta pregatise cu mare tact carnea, lasata la fezandat. Pe langa noi si-au facut aparitia si 3 caini, furati de mirosul fumului. Adevarul e ca nu era nici o deosebire intre noi, cei care ne-am aventurat, si cei 3 caini, pentru ca, cu totii stateam si asteptam recompensa culinara :) A fost un weekend extraordinar de frumos si mi-am propus sa nu mai fac nici un compromis, cand vine de petrecerea weekendurilor si a timpului liber, alaturi de cei dragi.

O noua zi ce merita traita!

E minunat cand poti sa petreci timp cu cei dragi..sa-i asculti, sa te bucuri de prezenta lor, fara ca gandurile tale sa zboare catre alte meleaguri..sa fii trup si suflet prezent la discutie, la moment...fara ca gandurile tale sa calatoreasca spre alte meleaguri, spre alte probleme..maine voi avea o zi de petrecut cu fratele meu..mama e extrem de fericita sa stie ca vom fi impreuna...vb mea si a ei, "ca in vremurile cand eram mici".. va fi o zi totala de relaxare,departe de agitatia cotidiana..va fi o zi in care gandurile noastre se vor limpezi, cand vom putea povesti orice...e atat de interesant cum legatura dintre noi, a ramas puternica, desi am avut si momente de "raceala", ma refer la relatia mea cu fratele meu...legatura e emotionala intre noi, comunicam de foarte multe ori fara cuvinte...si ne bucuram f mult cand ne vedem..e drept ca nu ne vedem des, dar asta ne face bine, ne face sa apreciem mult mai bine unul compania altuia...ne face sa fim ca doi copii..ca doi oameni maturi cu suflet de copil...plus ca maine merg si la raliul clujului..va fi o zi plina doar de evenimente placute, asa cum asteptam de multa vreme...o noua zi linistita..calma..ce merita traita la intensitate maxima..destinatia diminetii de maine va fi "3 Lacuri"din Cimpia Turzii. E o destinatie ce merita interesul, si pe care o ador...are de toate, pentru toate gusturile si in primul rand, liniste :) Daca nu voi mai posta pe blog pana saptamana viitoare, iti doresc un weekend linistit si plin de voie buna si de compania celor dragi :)

Oglinda sufletului

Cand esti relaxat, poti sa faci atat de multe, esti atent la atat de multe detalii din viata ta, incat iti pare rau ca ai pierdut timp si nu le-ai acordat atentie mult mai devreme...e bine cand timpul nu e pierdut si bineinteles cand poti sa dai atentia cuvenita persoanelor si momentelor care conteaza....pana la urma, la acest lucru se rezuma o viata linistita si implinita..sa surprinzi cu ochii mintii si a sufletului, momentele care dau tonalitate si culoare trairilor vietii...fara ele ce sens mai are sa te trezesti dimineata, sa deschizi ochii si sa zici ca a mai venit o zi? Cel mai neplacut e cand astepti sa treaca fiecare zi, cand numeri orele ramase din zi...orele...de multe ori minutele sunt asa de importante, incat iti dai seama ca e pacat sa te bucuri ca au mai trecut 5 minute...trebuie sa le astepti cu nerabdare, sa simti ca e timpul sa faci ceva pentru tine si cei din jur...e foarte neplacut cand iti dai seama ca au trecut zilele, cei dragi pleaca de la tine si ca nu ai reusit sa captezi mai multe ore cu ei..si in fond pentru ce? Oare merita sacrificiile profesionale, privarea momentelor cu cei dragi? Categoric ca nu. Nimic nu compenseaza acest lucru! Pentru ca in final astepti din nou sa treaca timpul, pentru ca sa te poti bucura de compania celor dragi..incepi sa numeri din nou zilele, orele si sa te intrebi cand va veni momentul in care vei urla de bucurie si vei pune totul deoparte pentru cei dragi..un zambet, o strangere de mana, o atingere, un cuvant dulce...care este scopul sacrificiilor cand nu te poti bucura de prea multe lucruri? Sacrifici timpul cu cei dragi in detrimentul jobului...da, pentru ca-ti doresti poate sa le oferi mai mult...dar cand tu nu te poti bucura de nimic mai merita oare sa mai bifezi o zi? Cred ca nu..timpul este prea scurt, prea neiertator si e pacat sa ajungi sa regreti anumite momente pierdute, cand de fapt le puteai castiga, daca constientizai ca bucuria sufleteasca, linistea sunt atat de importante, incat nimic nu le poate cumpara...chiar nimic...nu o sa-ti aduci aminte niciodata ca ai fost la job si ai mai castigat un leu, mereu o sa-ti aduci aminte de clipele din viata personala...sunt cele care conteaza si sunt cele pe care nu o sa le poti castiga inapoi..nu te poti intoarce in timp sa schimbi ceva, insa poti valorifica fiecare moment, pentru ca viata ta sa fie plina de culoare :)

Gandeste-te la tine!

Ma gandeam la un lucru surprinzator de adevarat...atunci cand iti tot repeti ca lucrurile se vor schimba, asta doar ca sa-ti dai un imbold sa mergi si maine pe aceeasi cale..te asigur ca te amagesti singur..lucrurile nu se vor schimba de la sine...nu au cum, fara interventia ta sau a celor implicati lucrurile nu se vor schimba...daca iti zici ca va fi bine, desi realitatea e alta, te asigur ca nu va fi bine...lucrurile vor merge la fel, pe aceeasi cale, aceeasi tonalitate...crezi in ceva ce de fapt nu exista si nu va exista niciodata...nu e rau sa crezi ca va fi bine, insa de la sine lucrurile nu se schimba, pentru ca pur si simplu, actiunea e precedata de fiecare data de un imbold, cand acesta lipseste poti sa uiti ca lucrurile se schimba peste noapte..nu au cum..actorii sunt aceeasi, costumele si scena la fel..cum ar putea sa schimbe ceva cand, decorurile sunt aceeasi? aceeasi actori cu aceeasi mentalitate....cand te amagesti cu zicala :"va fi bine"nu faci decat sa prelungesti de fapt ceva de care esti constient, ceva de care ti-e teama..dar nu uita ca teama trebuie infruntata, azi, maine..sau peste 5 zile sau luni...tot va trebui sa actionezi...cu cat amani cu atat decizia va fi mai grea..de ce? pentru ca te adancesti in ceva inevitabil...problemele nerezolvate nu se "rezolva"de la sine..doar se adancesc...te fac pur si simplu sa-ti fie mai greu sa iei o decizie, pe care de altfel, tu ai luat-o deja! E drept, iti trebuie curaj sa o infranti, sa o exprimi...ti-e frica de tine...de ce? nu asta trebuie sa faci in viata...sa faci ceva pentru tine? Gandeste-te si la tine....oamenii nu se gandesc la tine, doar ai impresia..cei care se gandesc la tine sunt deja langa tine, indiferent de situatie,de  context..ceilalti sunt doar trecatori prin viata ta, joaca un rol..de colegi, de asa zisi prieteni, de vecini, de camarazi...cei care tin cu adevarat la tine, te lasa pe tine sa iei decizia, nu te contrazic, mai ales cand esti hotarat..te sustin, indiferent de decizia ta...isi asuma alaturi de tine, repercursiunile...concluziile...Gandeste-te la tine!

Aura s-a intors acasa..bine ai venit!

E tarziu...si e drept ca nu dorm...e f cald in casa, vreo 28 de grade, cam asa spune termometrul...dar acum aproape ca nu mai am nici un motiv sa nu dorm..de foarte multa vreme nu m-am mai simtit asa de linistita..asa de calma, asa cu sufletul impacat..imi era dor de mine, de cea de acum...vb sotului meu :"sa o cauti pe Aura si sa o readuci acasa"...acum e acasa, sunt eu..si ma bucur ca am reusit sa fac acest lucru pt mine...meritam eu, cei din jur, care nu aveau nici o vina pentru starea mea si era pacat sa nu incerc sa ma readuc din nou pe lungimea de unda potrivita...sunt happy, linistita...din toate punctele de vedere, iar daca eu sunt, si cei dragi sunt.Mereu am fost cea, care dadea tonul...cel negativist nu ma carateriza...eu sunt mereu cea vesela, optimista, care ridica moralul..era pacat sa-si faca lumea griji pentru mine, cand stiam, ca doar eu ma pot ridica, imi pot ridica moralul si pot sa fac ca lucrurile sa fie ca inainte...nu-mi place sa fiu cea care demoralizeaza, pentru ca asta inseamna ca nu sunt eu...Aura pe care o stiam e din nou acasa, s-a reintors din concediu si e gata sa faca din totul , pentru ca cei dragi sa fie linisititi...acest lucru se simte deja..vb mamei mele si a tatalui meu : "te simt...simt vocea ta"...intr-adevar ea spune tptul, pentru ca masca vocii nu functioneaza la mine..asa sunt eu, arat starea mea, pentru ca cei din jur sa-si dea seama de semnale...ma asteapta proiecte frumoase, ma asteapta duminica o partida de pescuit in grup....de abia astept ;;) cat despre tine, cel care citesti blogul meu, sper ca te simti implinit, linistit si te poti bucura de atentia celor dragi...daca nu e asa, e momentul sa faci ceva in acest sens, timpul e scurt...si e pacat sa ratezi momentele care conteaza, si care puncteaza in sufletul tau...

O vacanta de vis...

Pozele din vacanta de vis de anul acesta sau mai bine zis si de anul acesta, le-am postat pe pagina mea de facebook...enjoy...:)
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.4241525923523.180682.1446828778&type=3&l=649ba89983

2 Motive Mari

E o ora tarzie..o ora la care eu deja sunt suprinsa de mreaja visarii..nu si astazi...e o zi, care a adus acumulari de nefericire pentru mine...simt ca universul in care traiesc e prea ingust,prea noncolor pentru mine...de ce sunt nefericita? mai bine zis trista...pai am 2 motive mari, care au pus stapanire pe sufletul meu...care, la ora aceasta , ma fac sa plang...sunt 2 motive care ma fac nici sa nu ma gandesc la ziua de maine, dar imi lasa o portita catre o luna viitoare...greu si sa scriu cu lacrimi in ochi, greu si sa ma gandesc la dimineata urmatoare, cand voi pune mana pe telefon..voi suna si voi suna...nu va raspunde nimeni pe acel numar de telefon...normal, pana in septembrie...e doar o chestie temporara....in fiecare an imi zic ca voi fi tare si nu reusesc sa-mi stapanesc emotiile..in plus, imi pare rau ca nu mai stiu sa zambesc, nu mai pot...zambetul meu raspunde doar la comanda: "acum trebuie sa zambesti"...in rest e ferecat...stiu unde e ascuns, stiu ce trebuie sa fac sa-l recapat...si voi face totul ca acest lucru sa se intample...de ce? pentru ca persoana pe care o vad eu zi de zi in oglinda, chiar si in oglinda sufletului, nu e persoana pe care mama si tata au crescut-o..i-au dat aripi sa zboare si sa simta libera..liberatatea...mi-e dor de ea...chiar despre acest aspect vorbeam cu tatal meu...si am primit un sfat bun..acelasi sfat, pe care eu cu mine l-am luat...e greu, imposibil sa traiesti, cand nu simti ca esti liber, cand esti constrans, cand teama se regaseste zilnic in viata ta, teama de o noua zi furtunoasa, teama de a spune exact ceea ce trebuie sa spui...am inceput sa am o repulsie la tot ce inseamna zgomot ascutit, pana acum ceva timp il ignoram, acum e atat de frecvent, incat ma deranjeaza enorm..sigur ar fi trebuit sa fie invers...si nu e ...tocmai de aceea am decis ca trebuie sa fac totul, pentru ca sa ma simt libera si linistita...sa ma uit in oglinda si sa spun:"da, eu sunt..bine ai revenit la viata". Nu merit soarta aceasta. Evident ca pentru ea, in mare parte sunt responsabila...dar tot eu, trebuie sa o schimb.Azi am fost atat de decisa sa fac acest lucru..sa spun exact ceea ce simteam, ma rog..putin fardata parerea, dar saptamana viitoare, sau poate chiar maine voi face acest lucru fara perdea...e pacat sa traiesc intr-o lume in care eu sunt doar actor, spectator si sa ma caut prin oglinzile caramizii, pline de praf si rugina, cand de fapt oglinda sufletului meu e chiar in vocea mea zi de zi...