De cand ma stiu, si ma stiu de multi ani deja, am trait cu muzica, prin muzica si datorita muzicii. Cand aveam cativa anisori dormeam doar pe sunetul muzicii. Am crescut, iar muzica face parte din viata mea de zi cu zi, atat de puternic incat orice fac e doar in compania muzicii. Am muzica adaptata starii mele emotionale, normal.
Cand sunt trista, cand sunt emotionata, cand vreau sa nu ma gandesc la nimic, ci doar sa ma incarc cu energie pozitiva, ascult muzica. Fie ca muncesc, fie ca alerg, fie ca merg la cumparaturi, fie ca sunt acasa, doar muzica e cu mine.
Muzica ma ajuta sa ma eliberez cand sunt suparata, ma ajuta sa plang cand nu pot, ma ajuta sa ma deconectez, ma ajuta sa zbor cand simt ca sunt la pamant.
Acum cativa ani mama mea a fost nevoita sa plece la munca in strainatate. Desi, aveam o varsta la care multi nu se mai ascund dupa "fusta mamii", pentru mine plecarea ei a fost devastatoare. Plangeam mai tot timpul, nu intelegeam de ce daca o sun pe numarul din Romania nu va raspunde ea, nu ma puteam obisnui cu gandul ca daca voi vrea sa o sun sa-i spun orice, nimicuri, reusite sau sa ma sfatuiesc cu ea, acest lucru nu se va intampla. In acele momente ascultam si mai mult muzica, mereu. Ascultam artistii ei preferati si plangeam. Pentru ca da, plansul e o forma buna de eliberare. Au trecut ani in care am inteles ca ea va pleca cateva luni pe an, insa ca orice femeie, mi-am dorit ca atunci cand va veni momentul sa aduc pe lume un bebelus, mama sa fie langa mine. Perioada sarcinii a fost una delicata, pentru ca iar nu aveam cum sa o sun cand vroiam eu, pentru ca nu puteam sa stau la povesti cu ea minute in sir, povestind poate despre nimic, poate doar sa plang sau doar sa-i aud vocea.
Inainte sa nasc cu vreo 2 saptamani a plecat iar. Chiar eu am condus-o la autocar, de altfel, i-am facut o supriza, pentru ca ea a insistat sa nu merg, ca sa nu fie prea emotionant momentul pentru mine, avand in vedere starea mea. Evident ca nu am putut sa o las sa plece, fara sa o strang in brate. Mi-am pus castile in urechi si am plecat sa o intalnesc.
A ramas suprinsa cand m-a vazut. Eu, cu burtea mea cea mare. S-a urcat in autocar, ne-am facut cu mana printre lacrimi si a plecat. Eu am plecat la autobuz, spre casa. Mi-am pus castile in urechi, am pornit playlistul meu preferat si plangeam. Lumea se uita la mine. Incercam sa ma stapanesc, insa nu reuseam. Au trecut cateva minute, iar muzica a inceput sa-si faca efectul. Eu nu mai plangeam. Stiam ca mama pleaca, dar revine si ca eu trebuie sa ma linistesc pentru minunea din burtica mea. Evident ca cea mica imi simtea starea, statea asa cuminte de teama sa nu ma supere cu ceva, asa cred acum, asa am simtit si atunci.
Si m-am linistit. Si am continuat cu muzica si dupa ce am ajuns acasa. Muzica e cu mine de cand ma trezesc si pana dorm. Eu chiar nu am liniste, pentru ca linistea nu e facuta pentru mine. Muzica e viata mea, a facut parte din toate momentele vietii mele, mi-a inteles suferinta, mi-a alinat durerea, m-a ajutat sa-mi eliberez lacrimile, m-a ajutat sa zambesc, sa rad, sa scap de emotii, sa ma distrez si sa am putere sa merg mai departe. Muzica este cea mai buna prietena a mea, una care stie sa se adapteze nevoilor si preferintelor mele. Muzica este parte din inima mea, este si va fi!
Si ce e si mai bine, e ca muzica poate sa ruleze acum de pe o multime de dispozitive. O poti lua cu tine chiar oriunde! Eu am gasit ceva cu adevarat fascinant, care va reda cele mai fine sunete si acorduri si am de gand sa-ti arat si tie. Am gasit pe http://www.magazinultau.ro/r2730db-boxe-20-edifier-rms-136w-14w-2-14w-2-40w-2-volum-bass-treble-bluetotth-telecomanda-wireless-r2730db-include-timbru-verde-leu
Le are pe toate si e pentru toate genurile muzicale, evident. Ureche doar sa ai, sa poti auzi finetea sunetului redat. Fii atent aici: http://www.magazinultau.ro/!E sigur locul unde muzica, pasiunea se unesc si dau frau celor mai frumoase emotii!
Uite aici minunatie!
Ce-ti poti dori mai mult? Da, stiu eu. Doar momente frumoase, cu zambete, acompaniate de minunatia de mai sus!
Acest articol a fost scris pentru competitia SuperBlog 2017!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu