Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

vineri, 14 octombrie 2016

Terminati cu stereotipurile!

Iata ca deja Nico are o luna de cand merge la gradinita. Au fost zile in care am vazut o mica evolutie, in sensul de constientizare a procesului. Nu au lipsit lacrimile, dar pana la urma nu e usor sa te desparti de cineva drag, chiar si pentru cateva ore. E chiar dureros. Eu o inteleg foarte bine pe Nico. 
Ei bine, daca zilele trecute a fost mai putin vocifera la despartire, si lacrimile au fost ceva mai limitate, azi s-au declansat cele restante. Dimineata aceasta a fost una cu multe lacrimile, rugaminti si cu implorare. 
Desi educatoarele si ingrijitoarele i-au tot spus ca sa nu mai planga, chestii de genul, eu i-am reamintit ca si adultii plang, ca si eu plang, daca simt nevoia, ca nu e nimic rau sa plangi, daca asa iti vine, daca asa simti. Pana la urma iti face bine sa te descarci. Te simti mai bine ulterior, decat sa tii in tine, sa te interiorizezi.
Eu cred ca ii este foarte greu, ii spuneam ca si mie mi-e greu, si eu sufar, dar ca stiu ca in cateva ore o strang iar in brate si ca ne distram apoi amandoua.
Ceva s-a intamplat, ceva ce a facut-o sa se sperie, sa nu-si doreasca. Nu stiu ce, dar e clar ca nu se simte in largul ei. Are mereu mainile reci, ca noi, atunci cand ne temem de ceva. E pacat ca ea doar sa astepte sa treaca timpul, pana merg eu dupa ea. Ar trebui sa nu simta aceste lucruri. E ca noi, cand nu ne place jobul pe care-l avem, doar ca mergem, fie ca nu avem alta optiune, fie ca ne gandim ca nu vrem sa-i dezamagim pe cei din jur. Cam asa e.  La varsta ei nu ar trebui sa fie acest lucru, la varsta ei lucrurile ar trebui sa fie diferite. Ar trebui sa se bucure de joaca, sa uite cum au trecut orele, mai ales dupa ce a trecut o luna de cand merge la gradinita, cand deja stie ce o asteapta, ii stie pe copii.
Ma enerveaza la culme cand aud: " daca mananci tot vine mama dupa tine", "daca esti cuminte, sigur mama are o surpriza pentru tine". Am auzit aceste stereotipuri din gura ingrijitoarelor, din gura oamenilor cu care ne intalnim. NU! Mama vine dupa tine si daca nu mananci nimic, pentru ca pur si simplu poate nu ai chef sa mananci sau ceva nu ti-a placut, mama oricum iti da o supriza, chiar daca tu nu ai fost cuminte. Si "NU", niciodata nu trebuie sa mananci tot, ci doar cat iti cade bine! Ma enerveaza la culme aceste tampenii de adulti spuse copiilor. Eu o iubesc pe Nico si cand plange, si cand e suparata, si cand face cate o bocoana si cand e enervanta, pentru ca si copiii au momentele lor, cu siguranta noi, adultii suntem mai enervanti decat cei mici. Imi iubesc copilul pentru ceea ce este el, nu pentru ceea ce face el. Si nu, nu vreau sa fie cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai cuminte, cea care nu plange, vreau in continuare ca Nico a mea sa se exprime fara sa-i fie frica, sa fie in stare sa spuna "nu", sa fie sincera, sa nu minta, doar de dragul de a primi ceva ce-si doreste, sa fie asa cum e ea.

vineri, 7 octombrie 2016

O fi mosu' o figura, dar nu-i sta rau cu o caricatura!

Anul acesta desi am vrut sa merg la Untold, am tot amanat cumpararea biletelor pana nu au mai fost si evident ca mi-a parut rau ca nu am luat parte la a doua editie a evenimentelui de aici de la Cluj. Ce sa faci, cand ai multe pe cap, uneori uiti. Anul acesta am zis ca voi fi prima care va achizitiona biletele, evident ca doua: unul pentru mine, celalalt pentru sotul meu si ca sa-l anunt ca anul viitor vom urla cat ne tin plamanii, mi-ar placea sa-i ofer o caricatura a evenimentului. As alege momentul, fix de Craciun, ca sa nu zic ca "nu m-am scos" cu darul de Craciun.
Poate ca vine si anul viitor Armin aici la Cluj, asa ca o caricatura cu Armin si un plic un abonamentele la Untold ar fi cadoul perfect pentru sotul meu. Ei bine, am gasit si cine sa ma ajute sa-mi duc la indeplinire misiunea. Baietii de la  www.comanda-caricaturi.ro au un portofoliu atat de frumos, incat as zice ca nu strica sa mai facem incat o data nunta, doar de dragul de a ne bucura de niste invitatii de nunta aparte.
Ei bine, stii ceva? Sa te bucuri de ceva unic, nu e deloc scump, la cat muncesc baietii acestia. Pe http://blog.comanda-caricaturi.ro/?p=181#.V_eYXK1tig5 ai toate detaliile. 
Chiar ma uitam la sectiunea portrete a celor de la comanda-caricaturi.ro si jur ca am identificat toate personajele celebre. Semn ca baietii astia chiar se pricep.
Eu zic ca i-ar sta bine si la Armin in galeria baietilor si mie mi-ar sta bine din nou la Untold, urland cat ma tin corzile toate melodiile sale. Ca acolo nu conteaza sa cant bine, ci doar tare.:)
Acum ca ai vazut preturile, stiu acesta e primordial in alegerea unui cadou, cred ca nu ar strica sa stii ca ai deja asigurat si tu cadourile pentru toti prietenii si toata familia. Ca nu i-ar strica nici mosului Craciun o caricatura, ca sa vada ce mare figura e. Poate cine stie face rost de mai multe comenzi pentru baietii acestia minunatii si ne "strica" ajunul Mosului Nicolae cu o multime de sarcini.

Acasa-locul unde ma simt in siguranta!

"Acasa" e sigur locul unde ma simt relaxata, unde uit de numarul imens de oameni "ciudati", "rautaciosi", "certareti" care mi-au colorat ziua. Uneori nu stiu cum sa alerg mai repede spre casa, fie ca sunt pe tocuri sau in adidasi. De la usa simt cum creierul meu se relaxeaza, cum inima incepe sa se linisteasca, cum creierul pompeaza fericire in tot corpul meu. Simt o atat de mare usurare, incat daca as putea m-as baricada in casa. 
Ca si mama relaxarea e destul de limitata, cand puiul de om e tot pe langa tine. Atentia ta e toate indreptatea spre el si totusi am partea si eu de bucatica mea de relaxare atunci cand cea mica doarme. Atunci recunosc ca nu stiu cum sa le fac pe toate. Nici nu stiu cu ce sa incep: sa deschid repede multitudinea de episoade din serialele preferate, sa fug repede sa dau drumul la apa in cada si sa arunc o galeata de sare de mare, sa fug repede sa deschid laptopul, sa fug  dupa casti, ca totusi trebuie sa fiu pe "silent", sa pornesc cuptorul, sa deschid frigiderul sa iau ingredientele mentionate la prima reteta de delicatesa "dulcegareasca" si sa le combin cu cea mai mare bucurie, sa stau in pat?
Evident ca nu le pot face pe toate in aceeasi zi, dar pe rand tot reusesc sa le cuprind intr-un an. Recunosc ca inca nu am apucat sa parcurg nici macar un episod in serialele mele preferate, pentru ca ma gandesc ca totusi in 40 de minute pot face o baie, pot sa scriu cate ceva, pot sa mai ascult o muzica si asa se face ca am strans iar serii intregi, pe care habar n-am cand o sa le vad, dar sigur in viata aceasta si sigur acasa, stand tolanita in pat, sub plapuma, tocmai atunci cand frigul ingheata tot ce e in jur.
Recunosc ca pe vremea cand nu eram mamica, relaxarea mea incepea de fiecare data cand intram in casa cu o portie mare de decibeli la boxele din camera. Muzica ma inveseleste, ma linisteste, ma ajuta sa ma calmez, sa ma relaxez, sa ma concentrez. Si daca si asculta la volum ridicat, placerea urechilor e si mai mare. 
Visez sa stau cu orele in oglinda si sa testez diferitele lectii de make-up sau de hair-style pe care le urmaresc in surdina noaptea sau dimineata foarte devreme. Pentru ca da, acasa e permis orice si pentru ca acasa poti experimenta orice fara ca cineva sa te corecteze. Acasa te corecteaza doar oglinda, vazul tau si evident servetele demachiante. Eventual apa, samponul sau o alta nuanta de vopsea. Depinde cat de departe te-ai lasat dusa de val. Si mie mi s-a intamplat uneori. 
Cel mai mult imi place sa ascult muzica, sa scriu, sa ma bucura de linistea mea interioara pe care mi-o ofera sentimentul de "acasa". 
Acasa e sigur locul unde te simti cu adevarat in siguranta, chiar si cu portile deschise. Apropo de portile deschise, se anunta un eveniment mare si care va fi cu siguranta extrem de reusit. Detalii gasesti pe https://www.stona.ro/ si pe https://www.stona.ro/stor/campaign/invitatie_stona/

Numai mama sa nu fii!

Schimbarea din viata noastra, gradinita, ne da mari batai de cap. Ca orice parinte care isi face temele dinainte am citit, am discutat cu alti parinti, aceasta problema care nu credeam ca pentru noi va deveni dureroasa: adaptarea la gradinita. Evident ca am incercat toate metodele sau aproape toate, mi-a mai ramas doar cea in care eu sunt cea care o ia pe Nico de la gradi si nu o mai duce dimineata. Sarcina aceasta ii va reveni sotului meu. M-am gandit ca poate asa se va desprinde mai usor, pentru ca de mine se desprinde atat de greu incat pur si simplu plec de acolo cu inima stransa, cu ochii in lacrimi, cand o las pe ea implorandu-ma sa nu plec, sa stau cu ea. Si nu se numeste "mamoasa", se numeste doar un copil care se loveste de un mediu nou unde se adapteaza cu greu, daca se va adapta... asta ramane de vazut si asta voi urmari in urmatoarele saptamani. Nu vreau sa-mi traumatizez copilul. A ajuns sa nu-i mai faca placere sa se intalneasca cu copii, a ajuns sa nu mai intrebe de acei copii cu care de abia astepta sa se intalneasca. Pentru mine acest lucru e un mare semn de intrebare, daca nu cumva se va inchide in ea, daca nu cumva adaptarea aceasta la un nou mediu ii va aduce mai multe neplaceri, decat bucurie.
Asa cum ziceam voi testa si ultima portita: sa mearga cu tatal ei dimineata la gradinita. Poate ii va fi mai usor. Daca nici asa nu va functiona, iar ea va implini "2 luni de gradinita" cred ca ma voi gandi la o alta solutie in afara de gradinita de stat. 
Citeam de internet de tot felul de gradinite private in Bucuresti, unde mama poate sa stea cel putin pe hol in primele saptamani, in asa fel incat copilul sa-si ia doza de imbratisare de care duce atata lipsa la gradinita, evident vorbeste de imbratisarea mamei. 
Mi se pare ca trecerea aceasta la gradinita e ca o prapastie pentru copii. Nu e de mirare sa se simta abandonati. Si eu m-as simti la fel. Mi s-ar parea normal ca in primele saptamani de viata copiii sa mai poate interactiona cu mama lor macar cateva minute in intervalul in care stau acolo.
Sunt trista, suparata, gandita. Si nu pentru ca Nico nu se va putea adapta, ci pentru ca sufera, pentru ca se trezeste noaptea si-mi spune sa nu o duc la gradinita, pentru ca se uita in ochii mei si ma roaga din suflet sa nu o duc, pentru ca imi spune in timpul zilei extrem de des ca nu vrea la gradinita.
Pentru mine inseamna ca ceva nu e in regula si inseamna ca va trebui sa nu ignor tristetea puiului meu de om.