Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

marți, 29 septembrie 2015

Primul meu telefon mobil!

Primul telefon mobil...Nici nu a trecut chiar asa mult de atunci. :) Cat a trecut? Cam 9 ani. Asa putin? Stiu. :)  Pai ce sa fac, nu am fost ca toti copiii. Am avut mai tarziu uneori jucariile momentului.
Tin minte cand am avut primul mobil, de parca s-a intamplat acum vreo cateva luni.
Totul a inceput cu primul an de facultate. Atunci a venit si primul telefon mobil. Pe vremea aceea inca se mai foloseau cartele pentru telefoane publice. Eu, fata din Turda venita la Cluj la facultate. Noi orizonturi, noi oameni si totusi familia imi lipsea. Vroiam sa o aud pe mama cat mai des. Nu se putea acest lucru. Cartela telefonica folosita pentru telefoanele publice nu ajungea sa vorbesti chiar toata ziua. Tin minte ca vorbeam o data pe zi cu ai mei cateva minute si atunci asteptam de foarte multe ori la coada. Pentru ca da, mai erau si alti boboci ca mine...fara telefon mobil. Ei bine, dupa vreo 2 luni in care am tot utilizat cartele telefonice ce erau incarcate cu bani, am convenit cu ai mei ca e timpul sa intram in era tehnologiei, ca sa putem vorbi cand vrem noi, indiferent unde am fi, indiferent de ora. Asa ca am dat o fuga cu mama la uan dintre companiile de telefonie mobila ce opereaza si acum pe piata de Romania si am intrat in posesia unei cartele si a primului telefon mobil. Tin minte ca era un Alcatel, unul gri, mic. Eram asa de incantata de el, incat toata ziua il admiram. I-am cumparat si husa de protectie. Avea bietul de el un ecran mic, alb-negru, dar era minunat! Era cel care m-a ajutat sa nu stau la cozi asteptand sa se elibereze cabina telefonica ca sa vorbesc cu ai mei. Mi s-a parut ca era telefonul la care nu voi renunta niciodata. Imi era drag, desigur, doar a fost prima mea iubire in materie de telefoane. Cu el am invatat ca nu e musai sa stau intr-un loc ca sa vorbesc cu cei dragi. A fost puntea mea de libertate, aceea de a conversa oricand. Evident, eram limitata de abonamentul detinut atunci, dar era incredibil de bine sa stai in pat, sa tastezi si dintr-odata sa ii auzi pe cei dragi!
Nu avea bietul de el camera foto, era prea mult! Chiar si pentru mine. :) Stii cum se zice: toate la timpul lor! Timp de 2 ani l-am tinut langa mine zi de zi. Tin minte ca avea si ceva jocuri, care ma distrau cand eram pe autobuz in drum spre facultate sau spre casa. 
Tin minte ca am vrut sa-mi pun ceva piesa pe telefon, dar era prea mare ca si spatiu. :)) Ce ciudat suna! Sa nu ai spatiu sa-ti pui o piesa pe telefon, in contextul in care acum te poti uita la filmele stocate pe memoria interna sau externa a smartphone-ului.
Acel Alcatel a fost prima mea iubire in materie de comunicare si a fost o iubire vesnica, pe care nu o voi uita niciodata!
De ce am vorbit despre primul meu telefon mobil? Pentru ca cei de la computerblog.ro m-au provocat. :) Si a fost o provocare tare frumoasa! Multumesc! :)

Lungesc distractia cat e ziua de lunga!

Sa te uiti la televizor atunci cand esti parinte e o adevarata provocare! De ce? Pai nu cred ca reusesti sa contorizezi 5 minute in care ochii tai sa fie indreptati doar spre ecranul televizorului. Ochii tai sunt ca un stroboscop care se misca dinspre televizor spre copil la fiecare cateva secunde. :) Nici urechile nu pot capta tot sunetul emis de televizor. Si totusi, nu va inchipuiti ca nu am momente cand pot sa imi indrept atentia spre ce se intampla la televizor. Pot, daca televizorul e mutat pe cate un canal de muzica ( sa nu fie romaneasca ) sau pe un canal de copii. Atunci, eu si pitica mea in varsta de 2 ani intram in stare, una de dans. :)
Daca se intampla sa nimerim o piesa care ne place, ne miscam picioarele si mainile si cantam in fata televizorului, mai ceva ca niste concurenti la Vocea Romaniei sau X-Factor. :) Distractia continua cu fiecare piesa muzicala care ne incanta auzul. 
Nu-ti imagina ca ne miscam incontinuu. Nici chiar asa! Sunt copiii energici, dar au si ei nevoie de pauza. Pauzele incep cand un desen animat preferat, cum e Clubul lui Mickey Mouse, ruleaza. Atunci ne tolanim in pat, una in bratele celeilalte. Uneori mai si mancam popcorn. :)
De regula, canalele de muzica ne ocupa cea mai mare parte a timpului petrecut in fata televizorului. Asta inseamna ca suntem intr-o continua miscare. 
"Mami, dansam". :)) Cam asta se aude la mine acasa. Si imediat urmeaza si..."tare". :)) Chiar asa! Cum sa asculti muzica la volum mic? Nu se poate decat tare!
Si recunosc ca si mie imi place sa ascult muzica la volum cat mai ridicat. Atunci cand cea mica doarme la orele amiezii, imi place sa ma tolanesc in pat langa ea, sa pun televizorul pe mute si sa urmaresc cate un canal care ma relaxeaza. E asa de bine sa stai ascuns sub plapuma si doar ochii sa urmareasca miscarile personajelor de la televizor. 
Stii ceva? Distractia ta se poate prelungi ore in sire in fata televizorului!
Pachetele UPC iti aduc 50% reducere timp de 3 luni + CADOU la alegere! E tare oferta  si de nerefuzat. Adica de banii ramasi iti poti lua cat popcorn vrei, incat sa nu ratezi nici un film nou!  Ai 3 pachete de nerefuzat! Uite aici: http://www.upc.ro/oferte-speciale/pachete/
Si stii ceva, ai si minute incluse, incat sa poti vorbi cu prietenii tai despre toate filmele vazute sau despre emisiunile pe care i-ar relaxa si pe ei. Sigur ai vazut o reteta gastronomica despre care sa-i povestesti mamei tale. O poti chiar inregistra, astfel incat sa nu omiti nici macar un gram din cantitatea precizata. :)

















Cu asemenea oferte sigur iti vor ramane bani si pentru cadourile de Craciun! :)  E timpul sa lungesti distractia cat vrei tu de mult! https://www.youtube.com/watch?v=HCX8DvqNqSo



marți, 15 septembrie 2015

Nici un mondial acasa!

Ce poate fi mai tare, decat sa-ti dea cineva bilete la meci, sa te trimita la Londra ( si nu pe banii tai ) ca sa-i sustii pe "barbatii de esenta tare"? Deci gandeste-te: pe langa faptul ca poate o vezi si pe regina  Angliei cu un drum, intri si pe stadion cu biletul gata platit. Scoti biletele din buzunar, iti pregatesti vocea si palmele si intri in teren ca un invingator, gata sa transmiti energia ta pozitiva echipei nationale de rugby care se va duela "in reusite" cu echipa Irlandei. Berea Stejar stie ca  "Nici un mondial nu se joaca acasa". Ce oferta mai buna de atat poti primi? 
Intri si tu pe http://www.bereastejar.ro/fandeesentatare/ , te inscrii, iar pe 27 septembrie poti urla cat te tin plamanii "HAI ROMANIA!".  Hai si tu sa-i sustinem pe "barbatii de esenta tare" la Londra! Si nu, nu vii pe banii tai, nu iti platesti cazarea, nici macar intrarea la meci! Ce trebuie sa faci tu? Sa te inscrii si sa fii prezent la meci. Acum serios, ai intalnit o oferta mai tare de atat? Eu sigur nu, si nici nu mai stau pe ganduri sa ma gandesc ca vremea va fi ploioasa sau friguroasa. O geaca groasa si o umbrela am in dotare. Cu un drum platit de STEJAR, vad si Londra si sustin si echipa nationala de rugby.
Nu sunt adepta ofertelor, dar aceasta este una pe care nu pot sa o ignor, si care merita cateva clickuri, sigur castigatoare! Sigur esti deja pregatit sa fii pe 27 septembrie la Londra, gata sa urli cat de tin plamanii! 
                                           "NICI UN MONDIAL ACASA", Stejar stie!

luni, 14 septembrie 2015

Prima aventura in 3 cu avionul in Turcia :)

Si s-a terminat concediul...a fost unul magic, in 3, unul in care am traversat tari ca sa ajungem in tara pe o ador cand vine vorba de relaxare: Turcia. Cu emotii mari am plecat spre aeroport acum fix o saptamana. Emotii pentru ca era prima noastra categorie in 3 cu avionul. 2 ore nu e putin pentru un copil energic, nu e usor sa tii in frau energia si sa incerci sa faci ca activitatile sa fie interesante. Asa ca am luat cu noi in avion cam tot ce am considerat ca ne-ar tine ocupata minunea: de la tabla de scris, la ipad, carti. Cam de toate! Concertul lui Michael Buble a fost cel care a ajutat-o pe printesa mea sa doarma jumatate din drumul nostru catre Antalya. La mine in brate s-a gandit sa-si conserve energia pentru ceea ce avea sa fie prima ei vacanta cu pasaportul in buzunarele noastre. Am rasuflat usurata ca nu m-am confruntat cu plictiseala celei mici. Urma apoi un drum de 2 ore cu autobuzul. Acolo avea sa fie emotiile mai mari, mai ales ca pitica mea a dat pampersul pe olita acum 4 luni. A facut cunostiinta cu olita cand abia ca statea in fundic. :) Iata ca munca mea nu a fost in zadar. Sunt mandra ca am o fetita care se comporta ca un un adult cand vine vorba de nevoile fiziologice si nu numai. 
Cum a fost totusi zborul cu avionul? Pentru mine o mare bucurie. Cand am inceput sa urcam, sa prindem altitudine pitica mea s-a speriat. Nu e usor sa dai de presiune si sa nu stii ce sa faci. MI-am adus aminte atunci imediat ca atunci cand a cascat prima data in viata ei a plans. :)  Sperietura piticei mele in avion am combatut-o cu strangere in brate. Revenind la drumul catre hotel, drumul de la aeroport cu autocarul, am combatut nerabadarea cu o joaca cu un baietel mai mic, apoi cu inca un somn. La un moment dat, cam pe la jumatatea drumului pitica mea insista ca vrea la baie. Am reusit sa obtinem o oprire si asa am rezolvat problema. Nu e usor sa dai peste astfel de situatii, dar e minunat sa stii ca ai un copil care nu poarta in scutec ceva ce i-ar crea disconfort fizic. Si sincera sa fiu, mi se pare de-a dreptul lipsit de orice educatie sa-ti porti copilul in scutec la 2,3 chiar 4 ani. E chiar rusinos. Parintii oare nu se gandesc decat la confortul lor? Pana la urma cat poate fi de placut sa porti cu tine ceva ud si mirositor, in contextul in care deja copilul tau se hraneste ca un adult, ma refer la aliment, nu la calitate. Evident ca ma refer la o alimentatie sanatoasa. :)
Nah bun, revenind la excursia noastra. Am trecut peste nevoia fiziologica si intr-un final am ajuns la hotel. De abia astept sa las bagajele in camera, sa plec spre plaja, sa manancam ceva. Pitica mea a fost cam speriata de nou. Vroia doar la mine in brate si vroia cu masina, acasa. Greu sa-i explici unui copil de 2 ani ca de fapt il duci acasa abia peste o saptamana si ca nu putem merge acum cu masina spre casa. Pana la urma am reusit sa calmam dorul ei. :) 
Au urmat zile frumoase  cu relaxare, cu distractie, somn, mancare buna, joaca. Cam de toate. Si totusi dorul de casa nu i l-am stapanit de tot. A fost megabucuroasa cand a vazut ca am facut bagajele sa plecam inapoi spre casa. :)
Am ramas cu amintirile minunate ale unui concediu frumos in 3. Ma uit la poze si retraiesc fiecare momenten. Ma gandesc la ziua de maine si la faptul ca imi va fi extrem de dor de minunea mea si de sotul meu. Asa mi se intampla de fiecare data prima zi dupa concediu... :(

miercuri, 2 septembrie 2015

SuperBlog 2015!

Mi-a fost dor de SuperBlog, atat de dor incat m-am intrenat toata vara pentru ca cele mai placute combinatii de cuvinte sa determine cele mai puternice emotii in cea mai frumoasa competitie a anului: SUPER BLOG 2015!

Si eu m-am inscris si de abia astept provocarile! :)