Bine ai venit! Aceasta este o "parcare pentru ganduri"
Nu se plateste taxa, nici de stationare, nici de oprire.

luni, 31 august 2015

Azi e ziua mondiala a blogului!

Azi e ziua mondiala a blogului! La multi ani, dragul meu blog. :)


Iti recomand si blogul emisiunii mele de la radio: www.transilvaniamatinalcuaura.blogspot.ro

miercuri, 26 august 2015

Nico si Avicii

Fiecare zi e presarata cu evenimente minunate si noi in viata mea: fiica mea e o adevarata minune, o minune vesela. Nici macar ca am fost sa ii facem pasaport si i s-a spus sa nu zambeasca si nu a stiut sa fie serioasa. :)) Ea stie ca la poza se zambeste. Pai nu e asa? :)) Greu a reusit doamna care s-a ocupat de noi sa o prinda pe Nico intr-o ipostaza in care nu zambea. E de bine, euu asa zic. :)
Si mai stii ceva, fiica mea e o mare fana Avicii. E tare dulce cum zice: "mama, Avicii". :)) Si asa eu, ma conformez, si pornesc piesa noua "waiting for love" pe care minunea mea o fredoneaza, ba chiar reproduce foarte bine cuvintele.
E intr-o continua miscare, e intr-o continua descoperire a lumii ce o inconjoara. Eu sunt constienta ca traieste intr-o lumea a tehnologiei, asa ca nu i-am interzis accesul. Fiind copil, e curioasa. Mai bine sa fie familiarizata cu televizorul, tableta sau telefonul si sa stie sa aleaga, decat sa fie curioasa si sa "fure" tehnologie interzisa pe ascuns. Are preferintele ei muzicala, adora sa se uita la clipuri cu pisici. Are personalitate, una puternica.
Au trecut deja aproape 3 saptamani de la intarcare. :) In unele momente isi mai doreste sa stea la san, i-am zis ca pe poate da cate un pupic. Si asa face, le da cate un pupic. :) Dupa 2 ani cred si eu ca ii drag sanul. :)
Oricum se comporta incredibil de bine! A inteles. E un copil exemplar! Si am exemple multiple, care sa-mi sustina parerea. :)


luni, 17 august 2015

Vin nu mai este :))

De multa vreme nu am mai stat la ora aceasta doar eu cu mine in bucatarie. Eu cu mine si cu laptopul. :) Cam de 2 ani, de cand s-a nascut Nico. Nu mi-a fost dor, insa azi asa s-a nimerit. Ploua afara de am impresia ca e deja e octombrie, mai ales ca e bezna afara. Doar faptul ca sunt in tricou si pantaloni scurti imi aduce aminte ca de fapt e doar august. :)
Au trecut 2 ani si 5 zile de cand eu si minunea mea ne-am vazut pentru prima data. Eu o mai vazusem pe ea la ecograful 3D, ea nu. :) Ea insa a fost cu mine peste tot timp de 9 luni. 
Scriam inainte de ziua lui Nico ca mi-e dor de ea cand era mica. Mi-a trecut. :) Ma ia asa cate un val cand se apropie ziua ei de nastere, apoi imi trece. E minunata iubirea mea: vorbeste, spune o multime de cuvinte, le leaga, canta, are in continuare preferintele ei muzicale pe care le are de altfel pe stickul de la televizor, are preferintele ei in materie de mancare, asociaza mirosuri cu "papa bun". :)
De altfel de fiecare data cand face tatal ei de mancare si asta se intampla foarte des, cand e acasa cu noi, spune "papa bun". Stie ca Adi e cel mai bun bucatar. :) 
E fascinata de lucrurile din jurul ei, adora sa vorbeasca la telefon. Pana la urma la cat ne vede pe toti ca vorbim la telefon sau suntem calare pe tablete, nu e de mirare. 
Nicoleta e un copil receptiv, dragastos, vesel. Cea mai tare a fost azi cand am revenit acasa, statea la toaleta, eu si mama mea eram langa ea, imi povesteste ea de toate,, cu melci, cu moto, si dintr-odata se uita la mama mea si ii spune: "vin nu mai este". :))) Am crezut ca mor de ras. :)) Fata avea dreptate, nu mai este. 
Ma uimeste in fiecare zi. :) E o adevarata minune! 
Si da, avem echipa completa de dintisori in gurita. :) Am depasit perioada de "bebelus". Suntem copil mic. :) Dar este cu siguranta cel mai minunat copil mic! <3 br="">

miercuri, 12 august 2015

La multi ani, minunea mea!

Au trecut 2 ani de cand a aparut in viata mea cel mai dulce miracol, cel mai dulce "condiment" pentru o doza zilnica de fericire si bucurie.
La multi ani, minunea mea! Te iubesc enorm!


marți, 11 august 2015

Nu e deloc usor! Dar cine te intelege?

Inca o zi iar pitica mea implineste 2 ani. A crescut, fara ca eu sa-mi dau seama. Cand ma uit la ea, am minunez cat de minunata poate fi. E un copil extraordinar, care are partile ei de nerabdare, de revolta. 
Deja avem 12 zile de cand nu mai o mai alaptez. Are momente si momente cand ii e dor sa stea la san. Desi am crezut ca o data ce va renunta la san, va deveni mai putin dependenta de mine, lucrurile nu au fost asa. A devenit mai dependenta de mine. Si chiar daca am urmat sfaturile celor din jur si am lasat-o cateva zile la bunici, ca sa uite de "tzitzi", dorul ei fata de mine s-a accentuat. Ba a avut momente de plans cand striga "mama". Ce sa mai zic de mine, ca-mi inhibam lacrimile, trairile. Incercam sa fiu puternica, dar nu m-am descurcat niciodata bine cand a fost legat de persoanele pe care le iubesc. 
Am decis de cand stiam ca-mi doresc un copil ca nu-i voi refuza nevoia de atentie maxima, ori de ori va dorea, indiferent cati ani va avea. Cei care zic " e prea dependenta", "prea mamoasa" nu inteleg de fapt nevoia reala a copilului de atasament fata de mine. Nu e usor, e obositor de foarte multe ori, insa eu nu vreau sa scap. Ma enerveaza cand cineva incearca sa o "dezlipeasca" de mine, mai ales cand pitica mea simte nevoia sa sta cu mine, langa mine, la mine in brate. Nu conteaza ce varsta are copilul, daca simte nevoia de atasament, il avea in cantitate nelimitate din partea mea.
Viata unui cuplu se schimba total dupa aparitia unui copil. Prioritatile sunt diferite si e greu ca cei implicati sa inteleaga uneori acest lucru. E greu sa intelegi ca timpul tau liber exista doar atunci cand copilul doarme si atat. Si uneori nici atunci, pentru ca se mai intampla ca pitica sa nu doarma. 
E greu sa te lupti pentru ca ceilalti sa inteleaga prioritatile. Consider ca acestea trebuie sa vina de la sine, consider ca e o chestie de bun simt.
Si inca ceva, urasc cand aud:" pai mai lasati-o si la noi, ca sa va puteti odihini", asta dupa episoade cand exprim clar faptul ca pitica si-a manifesta mai puternic nevoia de atasament. E greu sa inteleaga adultii, bunici fiind ca eu, ca mama, trebuie sa urmaresc starea copilului meu si apoi sa decid daca pot sa o las de langa mine. Urasc sa tot explic, am obosit sa ma tot repet, sa tot dau explicatii, sa tot spun...cateodata imi vine sa imi iau copilul sa ma duc pe un munte si stau acolo doar cu ea, fara sa tot dau explicatii, sa tot spun de ce, si cum trebuie. 
Nimeni nu-mi intelege oboseala reala la care ma supun intrebarile lor fara rost. Stii, toti spun :" te inteleg", de fapt nu te intelege nimeni si nici nu ar vrea sa o faca.
Si eu am decis sa le tai elanul la toti cei care vin cu tot felul de precizari, insinuari.